După-amiezele unor asasini plătiți

● Tom și Jerry 2.0, adaptare după Jerry and Tom de Rick Cleveland, traducerea și regia: Florin Piersic Jr., scenografia: Tudor Prodan. Cu: Marius Turdeanu, Ali Deac, Ioan Paraschiv.  Director de imagine: Alexandru Condurache. Camera și editarea video: Alexandru Condurache și Florin Piersic Jr. Sunet: Ovidiu Păcurar. Asistent regie: Corina Predescu. Teatrul Național „Radu Stanca“, Sibiu.

Căutînd modalități de funcționare în timpul pandemiei, teatrele și artiștii explorează formate de expresie care să se adapteze noilor realități și să respecte restricțiile generate de criza sanitară. Cum Florin Piersic Jr. are experiență în cinema, opțiunea sa pentru spectacolul creat la Teatrul Național „Radu Stanca“ din Sibiu, deocamdată imposibil de vizionat în sală, a fost de a-l transforma în film, complet altceva decît teatrul filmat căci spectacolul va fi diferit, avînd o altă scenografie și un alt tip de structură a puzzle-ului narativ.

Filmat în diferite spații, în alb-negru, Tom și Jerry 2.0 redă relația de mentorat dintre doi asasini plătiți, evoluția lor profesională și maturizarea în viața personală. Textul lui Rick Cleveland, șlefuit de Florin Piersic Jr. (pentru a doua oară, o primă versiune a fost montată de Piersic Jr. la Teatrul Metropolis în 2013, el jucînd atunci și rolul lui Tom), deschide o perspectivă domestică asupra crimei, văzută ca o activitate curentă, care se banalizează odată ce-i prinzi tehnica pînă la a deveni un serviciu de rutină. Regizorul susține că textul l-a uimit prin „genul de abordare a unei teme tabu: moartea” și a considerat că s-ar potrivi lumii actuale, invadate de boală, frici și sentimentul sfîrșitului. Dar textul și implicit filmul nu vorbesc la modul general despre moarte, ci specific despre una provocată, crima, iar perspectivele sînt ale făptuitorilor. Și aici se produce contrastul dintre activitatea propriu-zisă, sinistră și infracțională, și rama casnică a discuțiilor între asasini în așteptarea sau după realizarea „muncii”, conversații maestru-învățăcel în tonalitate minoră despre mariaj, viață și moarte, și tot aici, în combinația de violență și comic, se face și conexiunea cu desenele animate. Tom (Marius Turdeanu) îl învață pe Jerry (Ali Deac) secretele meseriei, îi supraveghează practica și îi susține moralul cu siguranța unui zidar care îi arată ucenicului care este proporția corectă între ciment și nisip ca să nu se prăbușească zidul. „Meseria” este mitologizată prin folosirea unor legende de factură pescăresc-vînătorească. Cine i-a ucis pe Kennedy, Marilyn Monroe, ba chiar și pe Elvis (!), a devenit vedetă în breaslă (în cazurile cu victime celebre, relația dintre ucigaș și țintă capătă o nostimă tentă paternă). E aici o deviație a umanului căreia Florin Piersic Jr. îi prinde bine umorul negru într-o parafrază a filmelor hollywoodiene cu gangsteri, pe care le pastișează în stilul Tarantino, nu fără a-l ironiza chiar pe Tarantino. Toate crimele explicite din film sînt atît de nespectaculoase în raport cu discuțiile despre ele încît creează un efect comic similar cu cel obținut de Tarantino prin hiperbolizarea coregrafică a violenței care încetează astfel să impresioneze și este deturnată în comedie. Mai mult, în Tom și Jerry 2.0, asasinatele legendare rememorate relativizează statutul personajelor, care se autoplasează în planul aristocratic al crimei, dar par a fi mai degrabă niște aspiranți marginali.

Cei doi asasini sînt logoreici, flecăresc neîntrerupt despre familie și profesie, cu o hemoragie de cuvinte care sterilizează gravitatea asasinatelor, degrevîndu-le de oroare și vinovăție, integrîndu-le în cotidianul inofensiv. Locvacitatea lor face crima acceptabilă, ba chiar familiară (antologică prin inversarea logicii este remarca lui Tom că doarme mai bine datorită faptului că își eliberează energia violentă „la serviciu”). Dar mai mult decît atît, flecăreala lor amintește de cea a lui Vladimir și Estragon din Așteptîndu-l pe Godot al lui Samuel Beckett, așa că discret, pe sub fluxul continuu al vorbelor, se strecoară neliniștitoare conștiința (uneori, sub forma unui cerb ivit într-o pădure în care Tom își exercită profesia).

Narativitatea filmului, conformă cu textul, este fragmentară, cu o scenă spartă în două coperte și mai multe rememorări ale unor momente definitorii ale relației dintre Tom și Jerry, conectate prin interludii nonverbale cu un personaj-demiurg, jucat de Piersic Jr. , care poate reprezenta, într-o dimensiune meta, poziția auctorială, și într-una dramaturgică, pe șeful întreprinderii de asasini. Filmul se bazează covîrșitor pe distribuție și cei trei actori se descurcă de-a dreptul strălucit, oferind o demonstrație de actorie savuroasă și inteligentă, menită nu doar să susțină coerent textul și conceptul artistic, ci și să ofere spectatorului, pur și simplu, plăcere. Marius Turdeanu în rolul lui Tom este detașat, calm, îi place grozav, deși nu o arată, să dea și altora din înțelepciunea (și dexteritatea) lui profesională, dar și din experiența lui de cap de familie. Adi Deac face din Jerry un tînăr naiv, agitat, influențabil, care se sterilizează emoțional treptat (compasiunea e o slăbiciune interzisă). Cei doi sînt interconectați și funcționează ca vasele comunicante: siguranța profesională a lui Tom se transformă subtil în neliniște pe măsură ce Jerry se profesionalizează. Jerry își pierde apetitul pentru mîncare cu cît Tom trăncănește mai mult despre moarte, dar îl cîștigă pe cel pentru crimă în timp ce maestrul său pare cuprins de îndoieli. Turdeanu și Deac au partiturile de bază, cu evoluții înscrise într-o logică și într-un tipar caracterologic. Ioan Paraschiv reprezintă elementul fluctuant căci preia toate celelalte personaje – victime și asasini – și creează roluri de compoziție, unele antologice precum bătrînul Vic, ucigașul legendar tras pe linie moartă, construit la intersecția dintre degradare fizică, confuzie mentală și malițiozitate profesională.

Un film cu antieroi fermecători, Tom și Jerry 2.0 poate fi vizionat pe platforma online TNRS – Scena Digitală pînă la reluarea activității artistice în spații închise.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: TNRS / Rareș Helici