Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului

Publicat în Dilema Veche nr. 1036 din 15 februarie – 21 februarie 2024
Compozitie pe tema Paladistei, 1945
Compozitie pe tema Paladistei, 1945

La începutul anilor 1940, André Breton propune crearea unui nou mit, cel al Marilor Transparenţi, imaginînd existenţa unor „fiinţe“ care populează spaţiul insesizabil al unei lumi tenebroase, confuze sau misterioase, un spaţiu intermediar aflat între real şi imaginar: „În jurul nostru circulă, probabil, fiinţe construite în acelaşi plan cu noi, dar diferite…“ (André Breton, Prolégomènes à un troisième manifeste du surréalisme ou non, 1942). Creația suprarealistă, literară sau plastică, este populată de ființe care interacționează între lumile reală și imaginară, între natură și univers, într-o existență „alta“. Reflectînd „viaţa interioară“ în continuă transformare, creația lui Victor Brauner este, la începutul anilor 1940, oglindirea unei lumi schimbătoare, ale cărei „faţete“ dezvăluie stări emoţionale. Folosind un procedeu de substituție, artistul nu pictează lucrul aşa cum este, ci imaginea care invocă, în chip poetic, impresia pe care obiectul i-o produce. Brauner inventează figuri şi obiecte, grefînd pe corpul lor părţi eterogene şi atribute surprinzătoare. Ele trec prin metamorfoze ce se multiplică în variații fără de sfîrșit, dînd naștere unor mereu reînnoite combinații sau permutări de elemente, componente ale ființelor hibride imaginate de artist. În 1941, seria de desene avînd ca temă Conglomerul – sau „ființa multiplă“ asemănătoare unui robot uman – este prefigurarea „androginului timpurilor moderne“ a cărui introducere în poetica suprarealistă e considerată de Breton de primă necesitate. Dotarea cu mai multe brațe și picioare a două sau mai multe corpuri îngemănate sugerează multiplele posibilități de explorare a spațiului de către o ființă asemănătoare unei mașini perfecționate care ar putea să se miște în mai multe direcții deodată. Conglomerul este văzut ca o ființă înzestrată cu viață proprie sau ca un „conglomerat de ființe“ care gravitează în jurul unui cap unic. Capul uriaș este susținut de un trup de femeie și două trupuri de bărbat în desenul intitulat Conglomeros își face toaleta care-i va servi artistului drept proiect al sculpturii în ghips pe care o realizează în anul 1945. Conglomerul trimite la ideea inventării unui aparat sau a unei mașini hibride, un fel de model sau o matrice alcătuită din elemente diferite (uman, animal, vegetal) subordonate unui „aparat central“ dotat cu inteligență. 

Proiect pentru Paladista, 1943
Proiect pentru Paladista, 1943

Tablourile anilor 1939-1942 reprezintă figuri spectrale (apariţii), care descind dintr-o lume crepusculară, sau fiinţe concrete, care dispar într-o lume „nebuloasă“, imaginară: „Iată aici și metamorfozele, firește într-o manieră întru totul liberă, omul se transformă în plantă, animal, metal, piatră, arbore, conform necesității poetice, cu o precizie dintre cele mai derutante“, îi scrie Brauner prietenului Sylvain Itkine în anul 1942 (Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Pompidou, Paris). Pictura dezvăluie o lume stranie, pendulînd între real şi ireal, între vizibil şi invizibil, între angoasă şi vis. Aparţinînd unei lumi ce ne apare bizară, elementele realului sînt supuse unui proces de descompunere/recompunere, prin care este prefigurat „spaţiul interior“ supus legilor necontrolabile ale visului şi ale viziunii. Realitatea imaginată este aceea a unui „posibil“, în care elementele componente sînt recognoscibile ca făcînd parte din realitatea imediată. Dînd naştere „scînteii divine“ (der göttliche Funke), alăturarea întîmplătoare a elementelor disparate duce la contactul lor neaşteptat, din care „noul“ ia fiinţă, corespondent al unui model al fanteziei şi componentă a creaţiei suprarealiste. O nouă serie de desene din anul 1943 înfățișează un personaj feminin, Paladista, care amintește de Păpușa creată de Hans Bellmer ale cărei brațe și picioare se lasă dezmembrate și combinate din nou într-un straniu joc al fanteziei. Ea trimite totodată la seria de desene intitulată Anatomia dorinței realizată de Victor Brauner între anii 1935 și 1937, în care figurilor reale le sînt adăugate elemente imprevizibile, surprinzătoare sau anarhice, pentru a dezvălui principiul după care pictorul se ghidează: totul este permis, totul este posibil... Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade. Fizicul uman apare ca un univers compus din elemente disparate ce poate fi reconstituit în funcție de criteriile imaginate de artist. Desparte și îmbină, formula folosită în practica alchimiei, este deviza pe care Victor Brauner o adoptă pentru a explica felul în care concepe surprinzătoarele personaje hibride din seria Paladistei a căror asamblare amintește de scrierile lui Paracelsus. Negație a oricăror legi anatomice, ea are membrele separate de trunchi, iar irealitatea corpului este transformată în semn pentru a sugera grafia literei și posibilitatea transpunerii în imagine a unei „formule magice“. Brauner o descrie în notele consemnate într-un carnet: „O femeie care, deși are toate elementele umane obișnuite, este altfel alcătuită. Capul, tot din profil ca întotdeauna, cu nasul și bărbia proeminente, lasă să se întrevadă în păr un al doilea ochi, ceea ce îi dă înfățișarea unui chip. Corpul este compact, cu sînii unul peste altul. Între picioare, în locul unde se află de obicei sexul, rămîne brațul drept și, pentru a continua brațul stîng, el se formează pe piciorul stîng. Sexul este vizibil în locul unde se termină brațul drept și atinge capătul piciorului stîng“ (Carnet long noir, 1943-1946, Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Pompidou, Paris). Titlul tabloului Compoziție pe tema Paladistei (1943-1945) este inspirat de denumirea dată în antichitate unor mici statuete care aveau rolul de a proteja casele de incendii. Apollonius din Tyana și legendarul Hermes Trismegistul ar fi confecționat astfel de statui cu caracter magic (Mihaela Petrov, Victor Brauner. Cuvîntul scris și opera plastică / 1934-1965, Humanitas, 2012). Paladista din tabloul Suflet democratic este descrisă și ea în notele consemnate de artist. Un alt tablou, intitulat Portretul luciferian al domnișoarei Margiotta Demonico (1943), trimite în chip ironic la volumul consacrat de Domenico Margiotta în anul 1895 „paladismului“, un cult luciferian acuzat de practicarea vrăjitoriei. „Pictura suprarealistă“ – explică artistul în notele consemnate într-un carnet – „utilizează frecvent titlul, denumirea unui tablou. Acesta are ca scop să-l umple de stupoare pe cel care îl citește și să provoace o trezire a imaginației din amorțeala sensibilității, în realitatea privitorului“(Victor Brauner, Golfe Juan, iulie 1953). Înrudiți cu ConglomeriiPaladienii din tablourile lui Victor Brauner se transformă în semnele unei scrieri criptate, litere ale unui alfabet posibil prin care artistul consemnează și transmite, în mod poetic, mesajele unei lumi intermediare. Reprezentări fantastice, Paladienii devin „intercesorii“ unui spațiu median aflat la confluența dintre lumea exterioară și lumea invizibilă a cărei „realitate“ nu poate fi percepută decît cu ajutorul imaginației. Pentru Victor Brauner, pictura este o călătorie magică într-o lume nouă, o lume unde „frontierele negre ale realității“ pot fi depășite, în care secretele cele mai ascunse ale fiecăruia pot fi dezvăluite datorită imaginației, fantasticului și miraculosului. Intitulat inițial Militanta (La Militante), tabloul Compoziție pe tema Paladistei este menționat în descrierile lucrărilor pe care Brauner le face în răstimpul petrecut la Celliers-de-Rousset între anii 1943 și 1945: „Dacă s-ar face simțită o ambianță favorabilă în care penelul să-mi fie credincios, aș putea termina cu ușurință marele meu tablou cu Militanta. N-ar fi vorba decît de acel echilibru al voinței pentru a umple suprafețele mari, șerpii și apoi cele două corpuri“, notează pictorul pe 16 aprilie 1944 într-un carnet (Petit carnet long noir, 1943-1946). Lucrarea, care face parte din colecția Centrului Pompidou din Paris, se numără printre tablourile expuse la Muzeul Național de Artă al României pînă la sfîrșitul lunii aprilie.

dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.

Parteneri

incendiu la groapa de gunoi din aninoasa foto facebook png
Incendiu la o groapă de gunoi din Aninoasa. Fumul a ajuns până în Târgoviște
Un incendiu a izbucnit marți, 24 iunie, la groapa de gunoi de la Aninoasa, judeţul Dâmboviţa și s-a extins pe un hectar. Fumul a ajuns până în municipiul Târgovişte, la câţiva kilometri de comuna Aninoasa.
Volodimir Zelenski FOTO AFP
Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul lor.
Nicușor Dan FOTO presidency.ro
Mesaj al președintelui Nicușor Dan la Gala Societății Civile: „România nu e imună la extremism şi intoleranţă”
România nu este imună la extremism şi intoleranţă, pericole în faţa cărora cei care apără adevărul, cer transparenţă şi trag semnale de alarmă sunt adesea vizaţi, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan, într-un mesaj transmis cu ocazia celei de a XXIII-a ediţii a Galei Societăţii Civile.
Monica Dascalu, foto Instagram jpg
Secretele Monicăi Dascălu pentru siluetă. Cum a reușit prezentatoarea TV să slăbească 10 kilograme și cine a ajutat-o
Monica Dascălu a reușit să obțină silueta pe care și-a dorit-o, după aducerea pe lume celui de-al doilea copil al ei. Prezentatoarea TV a dezvăluit recent cum a reușit să scape de 10 kilograme, dar și cine a ajutat-o.
Anamaria Gavrila FOTO Facebook Anamaria Gavrila
Anamaria Gavrilă, o nouă gafă în Parlament, care a stârnit râsete: a încurcat „fața” cu „spatele” într-un discurs în plen
Liderul POT, Anamaria Gavrilă, s-a încurcat în timpul unui discurs în plenul Parlamentului. Ea o lăuda pe Lăcrămioara Axinte, propunerea POT de judecător CCR, iar la un moment dat a făcut o confuzie de exprimare, încurcând „fața” cu „spatele”.
colaj (1) jpg
Turista care a căzut într-o râpă a unui vulcan din Indonezia a fost găsită moartă
O turistă braziliană, dispărută de câteva zile, după ce a căzut într-o râpă de pe vulcanul Rinjani din Indonezia, a fost găsită moartă, marți, 24 iunie.
Brad Pitt  sursa foto   profimedia jpg
Brad Pitt, dezvăluiri despre lupta cu dependența de alcool: „Eram practic la pământ, în genunchi”
Celebrul actor Brad Pitt a vorbit recent despre experiența sa sa în procesul de recuperare și despre întâlnirile de la Alcoolicii Anonimi (AA).
Nicusor Dan la Primark jpg
Nicușor Dan, surprins la cumpărături cu fiica sa la Primark. „Într-o țară în care Ciolacu are pantofi mai scumpi decât salariul mediu...”
Un șef de magazin de la Primark a postat o fotografie cu președintele Nicușor Dan, care a venit să facă unele cumpărături împreună cu fiica sa.
Alimente care cresc productivitatea la job  Sursa foto Pixabay jpg
Cum își caută joburi cei din noua generație? Tinerii aplică direct din pauza de masă
Tinerii români schimbă regulile jocului pe piața muncii: aproape un sfert dintre ei își caută joburi direct prin rețelele de socializare, evitând platformele clasice de recrutare și pașii formali ai aplicării.