Cititori din lumea largă

2 ianuarie 2024
image

Lumea în care trăim pare că are un răspuns la tot ce căutăm. Ca și cînd un soft ne-ar citi gîndurile și ne-ar înțelege cuvintele, ca să ne servească apoi exact ce ne dorim. Și să ne tragă de mînecă că nu sîntem decît la un click distanță de obiectul respectiv. În fond, nu trebuie să facem nici un efort, ci doar să plătim pentru el. Cardul însuși pare pentru mulți copii de azi un fel de baghetă magică, cu puteri inepuizabile. E greu să-ți mai imaginezi ceva care să nu aibă deja o reprezentare în realitate. Sînt vremuri grele pentru inventatori, nu doar pentru presă. Și, în același timp, și cei cu pasiuni ciudate par că-și găsesc mai ușor loc sub soare. Exact la asta m-am gîndit cînd am citit articolul din New York Times, It s my party and I ll Read If I want to. De obicei am o carte în geantă și îmi place să citesc la cafenea. Și sînt în stare și să-mi sucesc gîtul ca să văd ce carte citește cineva în avion sau în tren. În ultima zi din an, cînd îmi luasem Pasagerul lui Cromac McCarthy (traducerea Iulia Gorzo), am reușit cu greu să mă concentrez la primele pagini, pentru că lîngă mine erau două doamne care vorbeau foarte tare și își împărtășeau una alteia planurile pentru Revelion. Îmi trecuse prin cap, cum ar fi fost să fie liniște. Peste două zile, dau de textul ăsta și zîmbesc, căci îmi dau seama că e cel mai bun răspuns la o nevoie pe care o mai avuseseră și alți semeni cititori de pe pămîntul ăsta. Pentru cei mai mulți oameni, sigur, nu e vorba decît de o mînă de introvertiți ciudați, care se întîlnesc, citesc în liniște două jumătăți de oră, beau ceva, apoi vorbesc unii cu alții, pornind de la cîte un fragment din cărțile pe care lor. Nu sînt întîlnirile unui club de lectură, ci niște cum ieșiri în oraș altfel. Poți să și bei, să socializezi și să și faci ce îți place. Ideea le-a venit unor tineri, de 20 de ani, care au început prin a organiza petreceri la ei acasă sau pe acoperișuri, apoi în barurile din New York. Participanții plătesc cîte o taxă de 10 dolari ca să intre, iar lista de așteptare număra încă 270 de persoane, pentru că numărul de locuri fusese de doar 60 de locuri în spațiul respectiv. Bănuiesc că e și o formă de a cunoaște alți oameni la fel ca tine, căci în vremurile astea în care pare că relaționarea se poate face ușor (ce mare iluzie!), să întîlnești persoane compatibile e al naibii de greu. Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez. Chiar și așa, inițiativa asta mi-a dat un sentiment de bucurie și de apartenență la o lume care nu va dispărea cu totul, oricîte device-uri se vor inventa. 

Link: https://www.nytimes.com/2023/12/19/books/reading-rhythms.html

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Alegeri fără zvîc. Pariem?
Poate că și pandemia a făcut ca alegerile parlamentare din acest an să fie un eveniment mai degrabă șters.

Parteneri

costa rica 178528 1280 jpg
Animalul rar care seamănă perfect cu o creatură extraterestră. Unde trăiește și de ce a fascinat cercetătorii
În pădurile tropicale ale Costa Rica, o insectă cu un aspect cu totul ieșit din comun a atras atenția oamenilor de știință și pasionaților de natură din întreaga lume.
   La 47 de ani, Andreea Raicu știe exact ce o face fericită și o umple de energie
Șapte obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești, recomandate de nutriționiști şi susținute de știință
Descoperă șapte obiceiuri de dimineață recomandate de nutriționiști pentru slăbit sănătos și durabil. Începe ziua corect și atinge-ți obiectivele.
donald trump tarife/ FOTO: X/@PopBase
Tarifele lui Trump: Ce ne așteaptă și care sunt cele trei scenarii posibile privind taxele vamale
Politica vamală a Statelor Unite traversează o perioada de schimbări semnificative, analiștii așteptându-se ca administrația Trump să înceapă să notifice partenerii comerciali cu privire la majorările tarifare, care ar urma să intre în vigoare la 1 august.
Profesoara profesor scoala invatamant educatie elevi FOTO Shutterstock jpg
„O decizie imorală și lipsită de logică economică". Critici dure după reducerea burselor studențești
Reducerea burselor pentru studenți, în paralel cu menținerea salariilor mari pentru funcționari administrativi din învățământul superior, stârnește reacții dure din partea cadrelor universitare. Specialiștii vorbesc despre o decizie dezechilibrată moral și incoerentă economic.
chatbot foto shutterstock
Ce arată cazul „Claudius”, robotul care a condus un magazin și a vrut să livreze produse „în persoană”
Inteligența artificială devine tot mai prezentă în companiile românești. Dar fără date locale, fără control uman și fără înțelegerea riscurilor, AI riscă să complice lucrurile în loc să le rezolve.
faliment-personal-datorii-scadere-economica-facturi-calcule-griji-financiare
Măsurile de austeritate aduc concedieri sau chiar închiderea afacerii
Valul de majorări fiscale din 2025 afectează puternic IMM-urile din România, 60% dintre micii antreprenori spunând că sunt „foarte afectați” de creșterea taxelor și vor reduce cheltuielile, vor face concedieri sau chiar vor închide afacerile din România.
The Benefits of Biophilic Home Design  jpg
Casele miracol la îndemâna oricui. Ce este arhitectura biofilă și care sunt avantajele ei
Ultima modă în materie de locuințe în statele civilizate este arhitectura biofilică. Pe scurt, asta înseamnă să-ți amenajezi spațiul de locuit cât mai în armonie cu natura. Casele și apartamentele se transformă în adevărate grădini de locuit cu efecte uluitoare asupra sănătății.
grok2 jpg
Scandal internațional legat de chatbotul Grok al lui Elon Musk. Polonia cere o anchetă europeană după derapajele Grok, Turcia îl interzice
Autoritățile poloneze au solicitat oficial Comisiei Europene declanșarea unei anchete împotriva platformei X, deținută de Elon Musk, după ce chatbotul său integrat – Grok – a generat mesaje cu conținut antisemit, vulgar și cu tentă extremistă.
podul prieteniei Politia de Frontiera jpeg
Podul Prieteniei a ajuns la vârsta pensionării. România și Bulgaria, în fața unui nou proiect peste Dunăre
La peste șapte decenii de la inaugurarea primului pod peste Dunăre dintre România și Bulgaria, „bătrânul” pod al Prieteniei Giurgiu–Ruse se pregătește să facă loc, în apropierea lui, unui pod modern, adaptat nevoilor actuale în transporturi.