La contactul cu pielea

Publicat în Dilema Veche nr. 1038 din 29 februarie – 6 martie 2024
image

 Smoke Sauna Sisterhood (Estonia-Franța, 2023), de Anna Hints.

Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă, adăpostită de pădurile înzăpezite ale Estoniei, cîteva femei își dezbracă corpul și sufletul în fața camerei, în timp ce chipul abia li se vede în eclerajul ca de veioză. Directorul de imagine al filmului – Ants Tammik – o fi el bărbat, însă înțelegem prea bine că întreg dispozitivul ales joacă întru crearea unei sororități absolute: nu doar între femeile intervievate, ci și în raport cu regizoarea și cu obiectivul aparatului de filmat. Nici o rămășiță falică în această lentilă chemată să înregistreze cu empatie și chiar proximitate un ritual regional deopotrivă intim și mitic – ba chiar mistic –, deturnat acum înspre o cauză mult mai actuală: iată cum corpuri violentate, trecute prin mîinile bărbaților și ale anilor impasibili, se descoperă în goliciunea lor cărnoasă. Încăperea saunei e liberă, atunci, să devină un fel de showroom care prezintă imperfecțiunea și asperitatea, cu aburul lucrînd la realizarea acestei profunde sincerități.

Adevărul e că cineasta Anna Hints a intuit just posibilitatea ca sauna – cu obligația sa de a da jos orice platoșă, de la haină la armură sufletească – să devină un safe space ca de manual. Discursul curge mlădios și parcă lipsit de griji, pe măsură ce totul în jur prinde să se lichefieze. Estetica filmului se menține între anumite coordonate curate: mult abur, multă sudoare, plus o admirație față de epidermă pe care, totuși, ne-am fi dorit să o vedem explorată prin metode ceva mai inventive. Însă meritul filmului rămîne acela de a construi un raport de încredere care nu alunecă niciodată – nici măcar pentru spectatorii bărbați – într-un voyeurism de tip „gaura cheii”. Dimpotrivă – deși filmul pare că nu i se adresează deloc în primă fază, dezvoltînd o sensibilitate exclusivistă a „femeilor între ele”, sexul opus se vede repede invocat, sub forma unui rechizitoriu privitor la traumele care, din tată în fiică, se perpetuează prin ridicarea palmei și/sau a fustei. În fond, Smoke Sauna Sisterhood acordă o voce acestei rupturi generaționale care face din femeia actuală un fel de potențialitate ce conține promisiunea întreruperii violenței și abuzului. Aceste femei își povestesc experiențele de viață pentru ca aceia ce vin din urmă – indiferent de sex – să poată înțelege că lupta e permanentă, încă fierbinte, dar deloc vană. Acest film e, în fond, rezultatul progresului societal din ultimii ani.

Filmul are grijă să discute numeroase teme ale feminității: de la prima menstruație la prima relație de dragoste (hetero- sau homosexuală), documentarul se transformă într-un inventar un pic cam prea totalizant, prea bine organizat, al experienței de a trăi într-un corp de femeie. De fapt, limita imparabilă a filmului ține tocmai de acest dispozitiv deja testat, deja cunoscut, care funcționează exact așa cum ne-am aștepta să funcționeze – pe un mod de autocelebrare periculos de apropiat de literatura motivațională. E parte din paradoxul acestui film despre sororitate petrecut în obscuritatea unei încăperi de lemn să nu vadă că toată această asumare se transformă automat – de la o prea mare emfază asupra a tot ceea ce, ca genuri umane, ne diferențiază ireconciliabil – într-un fel de ghetoizare. 

Smoke Sauna Sisterhood nu poate evita, din acel punct, să devină un „film pentru femei”, așa cum Indiana Jones e o chestie care, intrinsec, le place bărbaților. E un lucru rău? Nu neapărat – în fapt, aș zice că e chiar necesar să existe un echivalent al băiețelilor macho, cu toate că nu sînt sigur că tentativa plină de deferență a Annei Hints e cel mai bun răspuns. Există, cu alte cuvinte, un așa-numit female gaze” adecvat luptei politice? Dacă da – o teoreticiană angajată și feministă precum Erika Balsom ar emite niște dubii –, nu sînt sigur că propunerea de față e suficient de combativă. Pînă la urmă, riscul e ca toată această inițiativă binevoitoare să sfîrșească într-un vacuum în care traspune pe ecran lucruri deja răs-ascultate, în direcția unui public care, de bună seamă, e perfect conștient de ele, fiindcă le cunoaște pe propria piele. Căci, pînă la urmă, o privire feminină/feministă nu înseamnă doar a întoarce pe dos male gaze-ul – înseamnă a inventa altceva, o formă de facere și desfacere a experienței sensibile a feminității care nu datorează nimic normelor impuse de cinema-ul făcut de bărbați. Abia aici, în acest spațiu prea rar conceptualizat și adus la vedere, ar putea începe adevărata sororitate prin cinema.

Smoke Sauna Sisterhood rulează în cinematografe.

Victor Morozov este critic de film.

dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.

Parteneri

pensionari nemultumiti cer lamuriri la casa de pensii olt, septembrie 2024   foto alina mitran (3) jpeg
Pensiile și salariile, în pericol? Ce ascunde declarația ministrului de Finanțe
Românii care sperau la o nouă creștere a pensiilor și salariilor în 2026 primesc o veste care le-ar putea zdruncina încrederea.
ionut costea png
Cumnatul lui Mircea Geoana, extrădat în România pentru executarea pedepsei. Fostul preşedinte Eximbank este condamnat la 6 ani de închisoare pentru mită
Cumnatul lui Mircea Geoană și președinte al Eximbank, Ionuț Costea, a fost extrădat în România pentru executarea pedepsei.
membrii clanurilor interlope agresau clienții și proprietarii unor jocuri de noroc Foto Adevărul jpg
Descinderi la clanurile „Sportivii” şi „Cămătarii”. Au bătut mai mulți proprietari de jocuri de noroc pentru a maximiza profiturile propriei agenții
Grupul era constituit pentru comiterea unor infracțiuni de şantaj, lovire sau alte violențe, amenințare sau tulburarea ordinii și liniştii publice, cu scopul de a maximiza profiturile agentiei de pariuri sportive Winner.
tank prk spinos jpg
Tancurile „porc spinos” ale Rusiei, o apariție bizară, dar funcțională împotriva dronelor pe frontul din Ucraina
Pe frontul din Ucraina, armele s-au adaptat rapid la noile realități ale războiului.
Piedone control apa Captura video ANPC png
Apă îmbuteliată, infestată cu bacterii. ANPC: „Un indicator important al contaminarii fecale”. Ce nereguli a găsit Piedone
Analizele de laborator efectuate pe probele prelevate din apa îmbuteliată de un operator economic din Ilfov și din sursa potabilă utilizată de acesta au arătat că apa extrasă din pânza freatică este infestată.
Nicoleta jpg
Primul studiu asupra stilului de viață al Generației Z, lansat de Asociația Dieteticienilor din România cu susținerea Nestlé România
Aproape o treime din tinerii români sunt supraponderali sau obezi, relevă o radiografie fără precedent a stilului de viață și a obiceiurilor alimentare în rândul tinerilor cu vârsta între 18 și 30 de ani din România, așa numita Generație Z.
waves 3361029 1280 jpg
Apare un nou ocean. Unde se petrece fenomenul geologic istoric care schimbă harta lumii
Un fenomen geologic spectaculos, de proporții colosale, are loc chiar sub ochii noștri, în inima continentului african.
Nicoleta Tupita Nestle foto 3 jpg
Primul studiu asupra stilului de viață al Generației Z, lansat de Asociația Dieteticienilor din România cu susținerea Nestlé România
Aproape o treime din tinerii români sunt supraponderali sau obezi, potrivit unui studiu amplu realizat de Asociația Dieteticienilor din România cu sprijinul Nestlé România.
Donald Trump Friedrich Merz Biroul Oval 3 FOTO EPA EFE jpg
Trump anunță că armistițiul Israel-Iran a intrat în vigoare. „Vă rog să nu-l încălcați!”
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat marți că un armistițiu între Israel și Iran este acum în vigoare și a cerut ambelor țări să nu îl încalce, la doar câteva ore după ce Iranul a lansat valuri de rachete, iar serviciul de ambulanță israelian a anunțat că patru persoane au murit.