O experiență de vîrf în satul Piscu…

Publicat în Dilema Veche nr. 955 din 28 iulie – 3 august 2022
p 22 23 3 jpg

Am mai spus-o: folosim curent sintagma „statul paralel” pentru a sugera mînăriile unor „cercuri oculte”, ocupate cu „organizarea” corupției (politice, instituționale, financiare) care subminează funcționarea normală a țării. „Statul paralel” e suma infractorilor care fac răul pe ascuns. Am adăugat, totuși, că există, din fericire, și un alt „stat paralel”, o sumă de competențe viguroase care fac binele pe ascuns. „Pe ascuns” nu pentru că lucrează subversiv, în taină, în penumbră. Ci pentru că cei din jur, „societatea”, din lipsă de interes, de informație, de preocupare, nu percepe, nu acordă atenția necesară performanței exemplare, benefice, a celor, puțini, care produc valoare. Un exemplu este Muzeul și Școala de ceramică din satul Piscu, la numai treizeci de kilometri de București, reușită exemplară a familiei Scripcariu, el – sculptor seducător, elev al marelui Vasile Gorduz, ea – harnic și expert istoric de artă, amîndoi părinți dedicați a șase copii, care se comportă ca adevărați parteneri la proiectul familiei lor.

Nu mi-a venit să cred că, la doi pași de Capitală, a putut lua naștere o instituție de asemenea calibru, fără ca lumea culturală să ia notă, prompt și sonor, de prestigiul ei. Îi sînt cu atît mai recunoscător Părintelui Iustin Marchiș, mijlocitor generos al întîlnirii mele cu familia Scripcariu. Detalii despre Muzeul de la Piscu veți găsi în reportajul amplu realizat de Sever Voinescu și Stela Giurgeanu, după o vizită la fața locului. Veți vedea că nu e vorba strict despre o expoziție de obiecte, ci și despre un consistent proiect pedagogic, despre o hermenutică a ideii de „patrimoniu” și despre o iradiantă și semnificativă colaborare cu o construcție asemănătoare din Basarabia! Iar în momentul de față asistăm la un episod tipic, din păcate, pentru „destinul” autohton: noi ignorăm (sau descoperim întîmplător) evenimentul de lîngă noi, în vreme ce o instituție europeană îl percepe și îl onorează. Muzeul de la Piscu tocmai a primit un premiu european (European Heritage Awards „Europa Nostra“, la secțiunea „Educație, Formare, Meșteșug”). Noroc cu vigilența străinilor! La mai mare!

Ilustrație: În expunerea dedicată memoriei comunității de olari de la Piscu. Foto: Andi Ostafi, 2021 / Arhiva Școala de la Piscu

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Parteneri

Donald Trump NATO shutterstock 1358576078 jpg
Trump, după summitul NATO: „Europa are nevoie de Statele Unite. Fără noi, nu va mai fi la fel”
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că aliații NATO au acceptat să aloce 5% din PIB pentru apărare, susținând că acest progres se datorează eforturilor sale. El a vorbit și despre relațiile cu Europa, conflictul din Ucraina și tensiunile cu Iran.
image png
Austeritate de fațadă. PSD cere liderilor să nu vină cu mașini de lux la ședință: „Luați taxiul”. „Eu am o Dacia și nu m-au sunat”
Partidul Social Democrat și-a schimbat strategia după ce deputatul Adrian Câciu, fost ministru de Finanțe, a venit la negocierile pentru bugetul de austeritate al țării cu un SUV Mercedes de 100.000 de euro.
crochete de pui jpg
Crochete de pui
Nu trebuie să mergi la restaurant pentru a te bucura de gustul unor crochete de pui apetisante, le poţi pregăti chiar tu.
praitura cu crema de branza jpg
Prăjitură cu cremă de brânză
Prăjitura cu cremă de brânză este cremoasă, răcoritoare și ușor acrișoară, este perfectă pentru vară,
Volodimir Zelenski  summit NATO FOTO EPA EFE jpg
Trump s-a întâlnit cu Zelenski la Haga. Promisiunea președintelui american
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut o întrevedere cu președintele SUA, Donald Trump, miercuri, pe marginea summitului NATO de la Haga. Întâlnirea a durat aproximativ 50 de minute, a relatat postul ucrainean Suspilne.
BeFunky collage   2025 06 25T180557 931 jpg
Florin Ristei, surprins alături de o domnișoară misterioasă. Gestul tandru care a atras atenția tuturor
La mai bine de un an de la despărțirea de Naomi Hedman, Florin Ristei pare să-și fi regăsit echilibrul în viața personală. Artistul a atras atenția la premiera filmului „F1”, unde a fost văzut în compania unei domnișoare misterioase, alături de care s-a afișat ținându-se de mână.
476159929 4084552681816403 6375456521818124351 n jpg
„Rugați-vă pentru Mihai Leu”. Mesajul sfâșietor transmis de soție: „Astăzi, are nevoie de noi”
Momente tot mai dificile pentru Mihai Leu, fost mare campion la box, care se confruntă cu probleme mari de sănătate. În urmă câteva zile a suferit o hemoragie severă și a fost transportat de urgență la Spitalul Fundeni, acolo unde se află în comă indusă.
ciorba greceasca jpg
Ciorbă grecească
Ciorba grecească este una dintre cele mai apreciate ciorbe, cu un gust catifelat, aromat și ușor acrișor.
pepene aperitiv jpg
Pepene aperitiv
Un pepene servit ca aperitiv este o idee ideală pentru zilele calde.