Cum reușește Venus Williams, la cei 43 de ani ai săi, să se lupte de la egal la egal cu jucătoare mult mai tinere și foarte bune?

Publicat în Dilema Veche nr. 1003 din 29 iunie – 5 iulie 2023
IMG 8779 jpeg

Întîi fie-mi permis să ciopîrţesc întrebarea. Venus a jucat de la egal la egal, eventual, doar cu cozonăcelul Ostapenko, la Birminghm. În fine, kind of, 3-6, 7-5, 3-6. Cam aşa au stat lucrurile în ultima vreme. Cînd Venus a reuşit, rar, să lungească meciurile, adversarele şi-au cîştigat seturile la scor. În rest, sora Serenissimei nu a rezistat în nici un turneu din 2023 mai mult de două tururi. De șapte ori a fost învinsă de jucătoare clasate dincolo de locul 100 mondial. Deci, apropo de adversare, nici de la egal la egal nu a jucat cu ele, nici foarte bune nu erau. Dar pentru că a trecut de mult de vîrsta pensionării sportive şi se ţine fizic încă şi mai bine ca la începuturile carierei, şi pentru că e cine e, sîntem atraşi de a vrea o poveste. Dacă se poate, dintre acelea care să se vîndă cu pop-corn şi carbozaharoase. Îmi pare rău să fiu Spielverdeber.Venus nu e o poveste, e o antipoveste. E antisoră-sa. E un om care stat în umbră (şi, Dumnezeule, ce umbră făcea cealaltă vedetă a familiei!), şi-a văzut de viaţă. Cînd un alt şofer a intrat în maşina ei şi şi-a pierdut viaţa, a ţinut să o despăgubească pe văduva respectivului deşi ancheta a arătat că nu avea nici o vină. Senioara Williams şi-a asumat rolul de soră mare-mai-mică şi a continuat să joace şi după ce Serena, obosită să tot vîneze titlul care să o facă recordmenă absolută, a pus racheta la odihnă. Venus a rămas ea însăşi, nu s-a transformat dincolo de a mai putea recunoaşte acelaşi om în spatele carcasei, a mers mai departe în dialogul ei privat cu tenisul. Înţeleg că vorbeşte liber cu fanii, comunică fără ifose, e, în esenţă, un om obişnuit. Rezistă cu brio brînciului pe care societatea, cu toţi agenţii ei de influenţă, încearcă să i-l dea ca să o arunce în scenă. O bănuiesc că iubeşte tenisul şi că ăsta îi e motorul. Cît despre forma fizică, nu e chiar un miracol. În zilele noastre sînt metode, dincolo de dopaj, de a te menţine în formă, chestia cu ştiinţa nu e un banc. Davide Rebellin a concurat pînă după 50 de ani în ciclism, înainte de a fi lovit de un camion şi trimis să pedaleze pe lumea cealaltă, ceea ce chiar cred că face. Sînt unii cărora li se strică kilometrajul şi o pot ţine aşa la infinit. Nu influenţează ierarhiile, nu deranjează pe nimeni, merg doar înainte pentru că asta ştiu, asta le place. No story, no worry. Be happy.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

silviu vexler foto facebook png
Silviu Vexler returnează Ordinul Național pentru Merit: „Efectul acțiunii Președintelui României va fi de încurajare a promovării ideologiei legionare”
Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, a anunțat că va returna distincția Ordinul Național pentru Merit pe care a primit-o din partea Statului Român
fcsb campioana digisport jpg
Superliga grăbită. Campionatul de fotbal al României începe astăzi cu FCSB mare favorită
În acest sfârșit de săptămână, prima divizie de fotbal a României programează meciurile din prima etapă.
Centru comercial distrus in Kiev FOTO Getty Images
Poate participa România la reconstrucția Ucrainei? „Acum se fac conexiunile. Când pacea va fi semnată, va fi cam la spartul târgului”
Economistul Radu Nechita, care a vorbit, zilele trecute, la o conferință organizată în Ucraina, susține că va fi foarte greu pentru companiile românești să obțină o felie din „tortul” reconstruirii țării devastate de război dacă așteaptă până la semnarea armistițiului sau tratatului de pace.
Wimbledon jpeg
Emmanuel Macron FOTO Profimedia
Macron, despre forța expediționară franco-britanică: „Poate ajunge până la 50.000 de soldați, capabili să fie desfășurați într-un angajament major”'
Emmanuel Macron a anunțat că forța expediționară comună franco-britanică ,care va servi drept bază pentru o viitoare forță internațională menită să garanteze un armistițiu în Ucraina, va avea un efectiv sporit de „până la 50.000 de oameni„ care să poată fi mobilizați „într-un angajament major”.
image png
Sorin Grindeanu, despre relaţia sa cu Ilie Bolojan: „Oamenii nu se aşteaptă să fim prieteni. Trebuie să existe respect reciproc”
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a vorbit joi,10 iulie, despre relația sa cu premierul Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL.
Cumpărături  Foto Freepik com jpg
Avertismentul unui economist: „Pentru cei săraci, perioada următoare va semăna, din păcate, cu un fel de Jocurile foamei”
Prețurile tot mai mari ale alimentelor îi îngrijorează pe mulți români, însă îndemnurile la un trai chibzuit sunt adesea privite cu suspiciune. Economistul Adrian Negrescu explică principalele cauze ale acestor scumpiri și la ce ar trebui să se aștepte consumatorii români pe viitor.
costa rica 178528 1280 jpg
Animalul rar care seamănă perfect cu o creatură extraterestră. Unde trăiește și de ce a fascinat cercetătorii
În pădurile tropicale ale Costa Rica, o insectă cu un aspect cu totul ieșit din comun a atras atenția oamenilor de știință și pasionaților de natură din întreaga lume.
   La 47 de ani, Andreea Raicu știe exact ce o face fericită și o umple de energie
Șapte obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești, recomandate de nutriționiști şi susținute de știință
Descoperă șapte obiceiuri de dimineață recomandate de nutriționiști pentru slăbit sănătos și durabil. Începe ziua corect și atinge-ți obiectivele.